Câștigătorii de pe urmă... 14 ianuarie 2009
Ca urmare a algoritmului de împărțire a cașcavalului între cele două partide învingătoare în alegerile parlamentare, PSD și PD-L, iată că mai avem câțiva câștigători la voturi. Este vorba de Claudiu Sfafie și Răzvan Bobeanu, ambii aleși pe funcții de secretari de stat.
Claudiu Sfafie
Propus la negocieri de organizația PD-L Neamț, Claudiu Sfafie s-a ales cu funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, fiind primul nemțean care ajunge în eșalonul doi al guvernului. Acest fapt este ca urmare a recunoașterii de către Gheorghe Ștefan, șeful PD-L Neamț, a importantei contribuții pe care Claudiu Stafie a avut-o în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. "Îmi pare bine că astfel îmi este răsplătită munca pe care am depus-o în campania electorală și știu că am foarte multe lucruri de făcut pentru județul Neamț, dar și pentru întreaga țară din postura funcției pe care am fost numit recent", declara acesta.
Constantin Claudiu Stafie este membru important al filialei Neamț a PD-L și totodată directorul Xdatasoft S.R.L., societatea căreia primarul Gheorghe Ștefan i-a încredințat spre administrare spațiile de parcare din municipiul Piatra-Neamț.
Răzvan Bobeanu
Este al doilea nemțean câștigător al unui post în eșalonul doi al guvernului. Acesta a fost uns de către premierul Boc în funcția de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului. "Sunt foarte fericit și în primul rând mă gândesc că este un câștig pentru județul Neamț. PSD alături de PD-L, cu oamenii din aceste două partide care au plecat spre astfel de structuri la nivel național, vor lucra și își vor asuma responsabilitatea așa cum trebuie".
Răzvan-Petrică Bobeanu, fost deputat în legislatura 2004-2008, era unul dintre pierdanții la alegerile parlamentare din noiembrie 2008. El a candidat pentru Camera Deputaților în Colegiul uninominal 1 Piatra-Neamț și a obținut doar 6.147 de voturi, pierzând în fața lui pedelistului Ghiță Eftemie-Stelian care a "scos" un scor de 12.354 voturi.
|
 |
Ultimele actualizări
Site-urile candidatilor si filialelor din Neamt ale partidelor politice
Filiala PNL Neamt
PNL Neamt are site si pare OK (dar nu este). Cine va încerca sa se "implice" va constata ca nu poate. Si nici pe forum nu va sfatuim sa incercati, pentru ca lipseste cu desavarsire.
Website: http://www.pnlneamt.ro
Filiala PSD Neamt
După ce cu ceva timp în urmă organizația PSD Neamț era în faza de configurare a serverului, iată că avem parte de o surpriză: un nou site este online!
Website: http://www.psdneamt.ro
Filiala PD-L Neamt
JOOMLA! "Cogito ergo sum!"
Website: http://www.pdlneamt.ro
|